Stema Ploiesti

Serbarile Timisoreana (ziua 3)

2 August 2010 | În: Evenimente, muzica | Scris de: Cristina

A fost şi ultima zi a Serbărilor Timişoreana. Ploieştenii au avut parte de un weekend plin de muzică bună, de gratare, jocuri cu premii şi nu în ultimul rând de bere rece.

Aseară a fost rândul celor de la Pasărea Colibri să urce pe scenă. Cu toate că la începutul concertului se anunţa ceva ploaie nimeni nu a plecat acasă (a fost binevenită un pic de răcoare). Cine a avut umbrelă a deschis-o, cine nu a avut…a deschis o doză de bere, cert e că lumea a rămas în faţa scenei, a cântat, a dansat, s-a simţit bine.

Mai jos aveţi un filmuleţ Pasărea Colibri – Vinovaţii fără vină, realizat de Kaloo.

Trebuie să spun că înainte de concert, la ora 16.00, a avut loc un BlogMeet, cu prea puţini prezenţi (Kaloo, Cristian Vasile, George Toma, Irina Bulgaru, Raluca Ursu, Haotik, Marius Deak), dar ne-am descurcat, ne-am prietenit, am socializat, iar Timisoreana a venit cu berile.

Lăsând la o parte meltenii, gherţoii, vânzătorii ambulanţi de seminţe şi brăţări fluorescente, des întălniţi la astfel de evenimente, festivalul în sine a fost ok, cu trupe apreciate, preţuri acceptabile şi destul de multă lume care ştie să se distreze.

În continuare aveţi galeria foto din cea de-a 3-a zi din “Casa Serbărilor”.

Comentează







Copyright © 2010 - Ploiestiul.ro | Log in

Folosim WordPress, cu o versiune modificată a unei teme realizată de Design Disease