Stema Ploiesti

Club Angel

19 Aprilie 2010 | În: Cluburi, Featured | Scris de: Ionuț

 De ceva vreme, dacă vreau să joc biliard (joc biliard ;) ), mă duc la Club Angel în Bariera Bucureşti (vis-a-vis de Liceul de Chimie). N-am vrut să menţionez până acum acest club din simplu egoism. Îmi place foarte mult atmosfera de acolo şi mi-aş fi dorit să rămână puţin fregventat :) . De ce îmi place? În primul rând pentru mesele de biliard profesionale Brunswick foarte bine echilibrate, pentru muzica de bun gust la un volum care permite o conversaţie fără riscul de laringită, pentru preţurile de foarte mare bun simţ, pentru că deşi se află într-o zonă cu potenţial, nu se întâlnesc naţionalităţi conlocuitoare gălăgioase şi agresive (au supravegere video permanentă şi monitorizare de la o firmă de protecţie cu notorietate). Îmi place pentru că este un club de biliard şi jocuri unde n-aş avea reţineri să mă duc cu soţia.

Vineri am aflat (şi sper că ploieştiul.ro va fi primul care vă aduce vestea) că la Club Angel se va desfăşura în perioada 15-16 Mai un Concurs de Biliard, primul dintr-o serie care, promit organizatorii, va deveni o tradiţie în Ploieşti.  

“ Înscrierile  au loc la Club Angel, în  fiecare zi după ora 18 începând cu data de 24.04 până pe 13 05. Concursul se ţine în sistem de piramidă dublă şi se va desfăşura în principal pe 15 si 16 Mai în funcţie şi de numărul de participanţi înscrişi. Se premiază primele 6 locuri, iar premiul întâi va fi garantat de 800 ron, dar va putea fi şi mai mare, în funcţie de numărul de participanţi” a declarat pentru ploieştiul.ro, domnul Vicenţiu Ciocotoiu administratorul clubului.

Acum ca nu-l mai pot “pastra doar pentru mine”, va recomand clubul Angel daca nu vreti bubuiala in boxe si agitatie pe langa mese, daca vreti sa vedeti  cu prietenii un meci pe un ecran lat cufundati in canapele de piele, adica daca va pretuiti putinul timp liber, va puteti duce linistiti la Club Angel.



16 comentarii la "Club Angel"

Avatar

M.T.C

19 Aprilie 2010, ora 09:37

Ai uitat sa zici ca-i si singuru’ loc din Ploiesti unde se poate juca Darts :-)

Avatar

Angel Club | Speaker's Corner

19 Aprilie 2010, ora 09:43

[...] continuarea pe Ploiestiul.ro ca sa aflati de ce m-as duce chiar si cu sotia in [...]

Avatar

Ionuț

19 Aprilie 2010, ora 09:50

Daaa, sorry! Au Darts si aduc si air-hockey.

Avatar

Sebi

19 Aprilie 2010, ora 17:52

Clubul Angel chiar merita laude, au cele mai bune mese de biliard din Ploiesti.

Avatar

vlady911

19 Aprilie 2010, ora 20:51

salut ma intereseaza si pe mine preturile ..

Avatar

ana

20 Aprilie 2010, ora 00:49

e super fain clubul, mergem frecvent acolo. pot sa iti spun ca preturile sunt ca ptr.studenti, adik super ok, atmosfera intima si relaxanta iar mesele sunt intr-adevar cele mai tari din oras-asta fiind parerea unanima a baietilor din gasca mea care chiar stiu ceva biliard … abia asteptam si mesele de air hockey, daca ziceti ca aduc …

Avatar

Ionuț

20 Aprilie 2010, ora 09:27

Salut vlady911, preturile sunt: 10Ron/ora de Luni pana Vineri si 13Ron/ora in weekend atat pentru biliard cat si pentru darts.

Avatar

Ionuț

20 Aprilie 2010, ora 09:28

@ana: din cate am inteles eu mesele de air-hockey ar trebui sa fie instalate incepand cu saptama asta. Dau o fuga in weekend si va tin la curent.

Avatar

vlady911

20 Aprilie 2010, ora 22:30

atunci inseamna ca vineri seara mergem in Angel :0

ms @Ionut

Avatar

Concursul de biliard din Club Angel - Ploiestiul.ro

18 Mai 2010, ora 10:51

[...] cum am mai scris, Duminica a avut loc la Club Angel un Open de bila 8. Concursul a iesit bine din punct de vedere al [...]

Avatar

andrei

15 Iunie 2010, ora 15:02

vreau sa zic k ma duc in fiecare zi la angel..stau in bariera..si acasa nu am ce face…parerea mea este k e foarte bun clubul…au cele mai bune mese de biliard din ploiesti…poti sa joci darts,iar singurul loc :) )…

Avatar

Probabil Spam

28 Septembrie 2010, ora 20:57

Foarte proasta aleasă incinta . Se ştie de ani buni că în bariera Buc. sunt foarte mulţi rromi . Vă asigur că dacă ar fi fost in centru , ar fi fost mai mlulţi clienţi si preţurile puteau fii mai mari in favoarea prestatorului(cazul nostru : Club Angel) deoarece conditiile pe care le-am vazut acolo sunt de admirat . Tot respectul din partea mea. Dar , puţin “vizitatori”

Avatar

ctl

9 Noiembrie 2010, ora 16:10

Acolo mi-am petrecut o buna parte in liceu :) ) Au schimbat mesele recent si au bagat tacuri din carbon. E bun locul, recomand.

Avatar

Silviu

27 Decembrie 2010, ora 14:29

Din ianuarie se va intra doar pe baza cardului de acces, asa ca daca doriti sa va bucurati de conditiile clubului cereti-le celor de la bar sa va faca un card(nu costa nimic).

Avatar

oana

24 Aprilie 2011, ora 20:09

exista oameni in Ploiesti care joaca darts???multumesc Doamne ca nu m-ai lasat singura:))

Avatar

Concurs de Bila 8 la Club Angel - Blogul orasului Ploiesti

21 Mai 2011, ora 18:26

[...] un anunţ pentru pasionaţii de biliard din Ploieşti, la Club Angel se organizează un concurs de biliard, de Bila 8 mai [...]

Comentează







Copyright © 2010 - Ploiestiul.ro | Log in

Folosim WordPress, cu o versiune modificată a unei teme realizată de Design Disease