Da Vinci
3 Mai 2010 | În: Restaurante | Scris de: Ionuț
Pentru că nu-mi place ce se întâmplă cu traficul de pe şosele noastre în perioada 1-2 Mai şi nici cu preţurile de prin staţiunile turistice de pe litoral sau Valea Prahovei, dar nu numai, am hotărât că voi rămâne să petrec acest sfârşit de săptămâna muncitoresc loco. Nu-mi pare rău că am făcut asta. Nu am îndurat orele luuuungi de deplasare cu viteza melcului pe DN1, nici înghesuiala din trenuri şi m-am bucurat de un oraş mai “aerisit” cu străzi evident mai libere şi parcuri mai liniştite.
Iar pentru că nici clasicele grătare la Bucov sau de pe marginea nu ştiu cărui râuşor, nu fac parte din îndeletnicirile mele, nici măcar sporadice, am ieşit pe seară la o plimbărică la şosea, care ne-a purtat încetişor, în pas de promenadă, chiar la Restaurantul DaVinci în cartierul Albert. Un loc şic după părerea mea, cu un caracter aparte, oarecum boem, accentuat de decor şi de designul interior care te poartă în Italia renascentistă a jumătăţii mileniului trecut. Totul este “aranjat” cu grijă, începând cu machetele şi schiţele invenţiilor celebrului Leonardo da Vinci, mobilierul, decorul, până la uniformele ospătarilor, astfel încât să adauge experienţei culinare deosebite şi o notă de o evadare din spaţiul şi timpul cotidian.
Din punct de vedere al meniului, cred că se găseşte în partea de sus a topului celor mai bune restaurante cu specific italienesc din Ploieşti, oferind în acelaşi timp şi preparate din bucătăria intrenationala sau tradiţională românească. Pizza este delicioasă, cu un blat autentic italienesc, topinguri variate, începând de la clasicul al Prosciutto de Parma e Gorgonzzola până la exoticul Hawai, iar sosul (nu ketchup-ul) este nemaipomenit. Pastele… uau! Vă recomand cu căldură Penne siciliane al forno şi Lasagne di carne al forno. De asemenea nici cu specialităţile din carne de vită nu veţi da greş.
Însă un lucru vreau să fie clar: dacă plecaţi din restaurantul Da Vinci fără a servi desert, faceţi o mare greşeală. Porţiile mai mult decât generoase de Tiramisu (făcut de ei), Tortul casei sau Melone Glace sunt cu siguranţă doar ele însele un motiv să daţi o fugă până la Da Vinci. Eu personal merg, măcar o data pe lună, să manac o porţie de Parfait de Halviţă, să beau o Sambuca con la mosca şi-un Expresso adevărat.
Buon appetito!

4 comentarii la "Da Vinci"
Da Vinci | Speaker's Corner
3 Mai 2010, ora 13:58
[...] aici tot articolul pe http://www.ploiestiul.ro , ca sa vedeti de ce merita sa mergeti macar o data pe luna la [...]
deea
6 Mai 2010, ora 15:37
Na..ca mi-ai facut pofta de pizza!
Robert
21 Mai 2010, ora 03:33
Domne,am fost joi la ora 23:02 acolo si m-au dat afara,cica s-a terminat programul :O:O:O:O
Stie cineva ce program au ? Eu stiam ca au pana la 12 deschis …
Mihaela
24 Martie 2011, ora 19:54
Am fost si eu la restaurantul Da Vinci si din pacate nu mi-a placut mancarea de acolo.Mai precis pastele nu sunt barilla sunt spaghete de proasta calitate si desertul casei are o crema fara gust si Melone Glace are un pepene foarte tare si verde.